Arii de practică
Drept civil
În materia dreptului civil vă punem la dispoziție expertiza noastră juridică în vederea redactării, încheierii, executării, încetării, rezoluțiunii ori rezilierii actelor juridice civile. Totodată, vă suntem alături prin consultanță, asistare și reprezentare în fața instanțelor de judecată, notarilor publici și a executărilor judecătorești pentru a obține rezultatul dorit.
Servicii:
• Asistarea în fața notarilor publici în vederea analizării și negocierii contractelor de vânzare-cumpărare, schimb, închiriere, antrepriză, tranzacție, ipotecă, partaj, împrumut, cesiuni de creanță, întreținere, dare în plată, rentă viageră;
• Asistarea în fața notarilor publici în vederea deschiderii și dezbaterii în cadrul procedurii succesorale;
• Consultanță în dreptul imobiliar;
• Redactarea acțiunilor introductive de instanță, a întâmpinărilor, a notelor scrise, formularea căilor de atac și susținerea acestora în fața instanțelor de judecată în dosarele privind:
– Acțiunile în constatarea nulității actului juridic/contract;
– Răspunderea civilă contactuală/delictuală;
– Curatelă;
– Partaj;
– Succesiune;
– Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept;
– Executarea silită.
Contact
Adresă: Bd.-ul Corneliu Coposu, Nr.3, Bl.101, Sc. 3, Et.7, Ap.60, București
Telefon: +40 746 060 891
E-mail: av.zamfirsebastian@gmail.com
Program: Luni – Vineri: 9:00 – 18:00
Program Urgențe: Non-Stop