Trafic de droguri / Deținerea în vederea consumului

Cadrul legal în care sunt prevăzute infracțiunile de trafic de droguri și deținere de droguri pentru consum propriu a drogurilor este prevăzut de Legea nr.143/2000. Deși infracțiunile amintite anterior sunt printre cele mai cunoscute, în acesată lege sunt prevăzute mai multe infracțiuni precum : introducerea și scoaterea din țară, punerea la dispoziție a unei locuințe/local în vederea consumului, prescrierea, administrarea, finanțarea, îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc ș.a.m.d. .

 

Pedepse prevăzute:

Trafic de droguri

Deținere în vederea consumului

Droguri de risc

Droguri de mare risc

Droguri de risc

Droguri de mare risc

de la 3 la 10 ani

de la 5 la 15 ani

de la 3 luni la 2 ani

de la 6 luni la 3 ani

*Pentru toate celelalte infracțiuni pedepsele prevăzute de lege pornesc de la 6 luni până la 25 ani de închisoare în funcție de încadrarea acesteia.

Diferența de încadrare între cele două infracțiuni se face în funcție de:

  • Cantitatea drogurilor;
  • Probele din dosar;
  • Modul de ambalare.

 

Bine de știut:

  1. Cuantumul pedepsei este stabilit în primul rând în funcție de încadrarea faptei, fie deținere în vederea consumului propriu, fie traficarea/vânzarea/distribuirea/cultivarea etc. a drogurilor.

În al doilea rând se analizează tipul drogurilor ce fac obiectul infracțiunii, respectiv droguri de risc sau de mare risc. Nu în ultimul rând legislația în vigoare prevede atât posibilitatea micșorării limitelor de pedeapsă cu jumătate ori mărirea acestora cu până la o treime, în anumite situații speciale;

  1. Infracțiunile prevăzute de legea 143/2000 sunt investigate de D.I.I.C.O.T. ( Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organiată Și Terorism) și sunt judecată în primă instanță de Tribunalul competent din punct de vedere teritorial, cu excepția situației în care calitatea persoanei atrage competența unei instanțe superioare în grad tribunalului;
  2. În cazul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc nu se mai poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
  3. Cel mai adesea, aceste infracțiuni sunt probate în timp folosind toate mijloacele legale pe care le are la îndemână structura specializată de investigare (supravegherea video/audio, interceptări telefonice, livrarea supravegheată, reținerea ori percheziționarea trimiterilor poștale, ș.a.m.d.);
  4. Având în vedere limitele de pedeapsă, în mod frecvent sunt dispuse măsuri preventive precum reținerea, arestul preventiv sau arestul la domiciliu.

 

Rolul avocatului

În astfel de dosare avocatul are în principiu 4 roluri cheie:

  1. Conturarea și implementarea apărării în faza de urmărire penală;
  2. Verificarea/ analizarea/ contestarea probelor – cel mai adesea astfel de dosare sunt câștigate procedural;
  3. Asistarea și susținerea cauzei în fața instanței în vederea dispunerii unei măsuri preventive mai blânde ori revocării acesteia;
  4. Implementarea apărării în fața instanței de fond și/ori de apel, argumentarea cauzei, invocarea situațiilor particulare ori excepționale ale cauzei.

 

Ce să faceți dacă vă aflați într-o astfel de situație:

  1. Nu dați nicio declarație fără a fi asistat de un avocat.
  2. Alegeți-vă un avocat.
  3. Contactați-l și așteptați să se prezinte.

 

ONORARIILE AVOCAȚIALE

Onorariile în dosarele de trafic de droguri sau deținere în vederea consumului nu sunt și nu pot fi fixe pentru toate dosarele. Onorariul se stabilește în funcție de stadiul procesual, de încadrarea faptei, de atitudinea procesuală adoptată, precum și de aspecte ce determină complexitatea dosarului. Cu toate acestea onorariile practicate de noi pot fi :

  1. onorarii fixe, stabilite pentru fiecare fază procesuală în parte,
  2. onorarii orare.
Distribuie: